Gheorghe Dincă, acuzat de alte două violuri! În casa lui s-au găsit alte oase și păr uman. Declarații șocante
Gheorghe Dincă este acuzat de alte două violuri. „Procurorii, atât personal, cât și prin intermediul ofițerilor de poliție judiciară delegați au procedat la audierea a numeroase persoane în calitate de martori atât ca evoluție a anchetei, cât și ca urmare a solicitărilor formulate de părțile civile și de reprezentanții acestora.
Ca urmare a declarațiilor luate, prin Ordonanța din 22 august 2019 s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de viol în raport de alte două persoane vătămate decât cele precizate anterior”, a spus Felix Bănilă.
Gheorghe Dincă este acuzat de alte două violuri
Perchezițiile făcute în casa, curtea și grădina lui Gheorghe Dincă au scos la iveală noi detalii șocante.
Fragmente osoase noi au fost descoperite într-o groapă din curte.
Anunțul a fost făcut de Felix Bănilă, procurorul-șef DIICOT.
„În curtea inculpatului, au mai fost descoperite și alte fragmente osoase, într-o groapă săpată în pământ, a căror expertizare genetică a fost de îndată dispusă către specialiștii INML prin ordonanța din 7 august 2019. S-a cerut compararea profilul lui Risipiteanu Ștefan cu urmele de păr și alte probe ridicate din casa și mașina lui Dincă”, a spus Felix Bănilă.